OMF 58/2021 – DEPUNERE SITUAȚII FINANCIARE
- Potrivit prevederilor Legii contabilităţii (82/1991), societățile comerciale, companiile, asociațiile, fundațiile, sindicatele și alte entități au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale.
- Termenele pentru depunerea situaţiilor financiare anuale la unităţile teritoriale ale ANAF sunt următoarele:
a) pentru societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar (31 mai 2021);
b) pentru celelalte persoane prevăzute la art. 1 alin. (1) – (3) din Legea contabilității, 120 de zile de la încheierea exerciţiului financiar (4 mai 2021).
- Entităţile care nu au desfăşurat activitate de la constituire până la sfârşitul exerciţiului financiar de raportare (31 decembrie 2020) nu întocmesc situaţii financiare anuale, urmând să depună în acest sens la unităţile teritoriale ale ANAF o declaraţie pe propria răspundere (în format electronic), în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar (1 martie 2021).
- Pe perioada lichidării, persoanele juridice aflate în lichidare depun o raportare contabilă anuală în termen de 90 de zile de la încheierea anului calendaristic (31 martie 2021).
- Programele de asistență pentru întocmirea situațiilor financiare pot fi descărcate de pe portalul ANAF, de la adresa www.anaf.ro.